D*** T* C******
CondamnatÎn baza art. 587 C.pr.pen. rap. la art. 59 Codul penal din 1968. şi art. 5 Codul penal admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului de Femei Târgşor privind pe condamnata Dinu Camelia, din executarea pedepsei de 8 (opt) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 753/2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia II Penală. Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 şi urm. Codul penal din 1968 şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 Codul penal din 1968, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămasa neexecutată. Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Jutiţiei. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 iunie 2016.
Hotarare 1389/2016 din 09.06.2016