S**** M******
ReclamantM***** V*******
PârâtADMITE ACTIUNEA. CU APEL.
Hotarare 364/2017 din 06.07.2017Pune în vedere reclamantei, prin reprezentant, să depună la dosar înscrisuri în dovedirea calităţii procesuale a pârâtei.
Incheiere de sedinta din 25.05.2017Ia act de precizarea de acţiune şi constată că obiectul cauzei îl constituie dezbaterea succesiunii după defunctul Stănculescu Străiţar Ioan. Ia act de renunţarea reclamantei la capetele de cerere privind dezbaterea succesiunii după defuncţii Stănculescu Petru şi Stănculescu Ioan. Încuviinţează probele solicitate de reclamantă, respectiv: - proba cu înscrisurile depuse la dosar; - interogatoriul pârâtei, care va fi citată cu menţiunea „personal la interogatoriu sub sancţiunea disp,. art. 358 alin.2 Cod procedură civilă”; - proba testimonială cu martorul Luca Ioniţă, care va fi prezentat fără citaţie; - proba cu expertiza tehnică extrajudiciară.
Incheiere de sedinta din 30.03.2017pentru când pune în vedere reclamantei prin reprezentant convenţional să depună la dosar încheierile emise de notarul public cu privire la verificarea evidenţelor succesorale cu privire la defuncţii Stănculesc Ioan şi Stănculescu Petru, sub sancţiunea respingerii cererii ca inadmisibilă.
Incheiere de sedinta din 09.02.2017Dispune comunicarea precizării de acţiune cu pârâta, cu menţiunea de a-şi preciza poziţia faţă de aceasta. Prorogă punerea în discuţie a competenţei şi a probatoriului după depunerea, de către pârâtă, a întâmpinării la precizarea de acţiune.
Incheiere de sedinta din 08.12.2016