S* R** & R** S*
ReclamantT***** V*******
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de către reclamanta S* R** & R** S* în contradictoriu cu pârâtul TĂTARU VALENTIN. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 82,73 lei reprezentând contravaloare servicii prestate aferente facturilor nr.40295386 emisă la data de 21.09.2015 şi scadentă la data de 31.10.2015, nr. 36830948 emisă la data de 18.08.2015 şi scadentă la data de 30.09.2015 şi nr. 33388169 emisă la data de 20.07.2015 şi scadentă la data de 31.08.2015 şi a sumei de 150 lei reprezentând contravaloare clauză penală. Obligă pârâta la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere aferente debitului principal în sumă de 82,73 lei începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare termenului scadenţei înscris pe fiecare factură până la data achitării efective a debitului. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Piatra Neamţ. Executorie. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.03.2017.
Hotararecameraconsiliu1585/2017 din 29.03.2017Amână pronunţarea la 29.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2017