G***** S**** D******
ReclamantM**** D******
PârâtRespinge cererea având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic formulată de reclamantul G***** S**** D******, în contradictoriu cu pârâtul M**** D******. Ia act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, în cazul exercitării căii de atac cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Bălceşti. Pronunţată în şedinţa publică din 31 octombrie 2017
Hotarare 826/2017 din 31.10.2017amânat pt a se efectua procedura prev de art. 7 al. 7 din Legea nr. 17/2014
Incheiere de sedinta din 19.09.2017În temeiul art. 242 alin.1 C.proc.civilă suspendă judecarea cauzei ce are ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Cu drept de recurs de la comunicare pe tot parcursul suspendării judecăţii, în cazul exercitării căii de atac cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Bălceşti
Incheiere suspendare din 28.03.2017amânat la solicitarea apărătorului reclamantului în vederea îndeplinirii obligaţiile stabilite de instanţă, sub sancţiunea prev de art. 242 C.pr.civ., fiind ultimul termen acordat în acest sens
Incheiere de sedinta din 31.01.2017amânat pentru ca reclamantul să îndeplinească obligaţiile stabilite de instanţă
Incheiere de sedinta din 22.11.2016