J***** V***** - c* d******* l* c*** a** M**** G******
Apelant ReclamantC*** J******** D* P***** B****
Intimat PârâtAdmite apelul. Schimbă în parte sentinţa, în sensul că obligă pârâta să emită o nouă decizie de pensie, în care să fie valorificate toate sporurile de care a beneficiat în perioada 01.10.1990 - 01.11.2000, pensia urmând a fi în cuantum de 1866 lei.Obligă pârâta să plătească reclamantului diferenţa rezultând dintre pensia stabilită prin decizia de pensie nr. 163043 din 19.02.2015 şi cea stabilită prin prezenta decizie, actualizată cu indicele de inflaţie şi a dobânzii legale aferente acestor sume, calculată începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea de recalculare a pensiei şi până la plata efectivă a sumei. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate. Obligă intimata-pârâtă să plătească apelantului-reclamant suma de 952 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.03.2016.
Hotarare 591/2016 din 16.03.2016