B*** S******* A***
InculpatS***** D******
InculpatM******* B***** R*****
Parte vătămatăS***** D****** R****
Parte responsabilă civilmenteC******* L******* I******
Parte responsabilă civilmente1. În temeiul art. 228 alin 1- 229 alin. 1 lit. b şi d C. pen., raportat la art.77 alin.1 lit.d C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul B*** S******* A***, cercetat în stare de liberate, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 67 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 3 ani după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată. Constată că infracţiunea care face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatului i s-a aplicat măsura educativă a supravegherii pe o durată de 3 luni şi pedeapsa de 1 an închisoare cu amânarea aplicării pedepsei prin s.p. nr. 1801/27.07.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 19.08.2015 şi cu infracţiunea pentru care inculpatului i s-a aplicat stabilit pedeapsa de 1 an închisoare cu amânarea aplicării pedepsei prin s.p. nr. 2849/19.11.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 04.12.2015 În temeiul art. 89 alin. 1 C.pen. anulează amânarea executării pedepsei de 1 închisoare aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 5 C.pen., prin s.p. nr. 1801/27.07.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 19.08.2015. În temeiul art. 89 alin. 1 C.pen. anulează amânarea executării pedepsei de 1 închisoare aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. 1 C. pen. prin s.p. nr. 2849/19.11.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 04.12.2015. Descontopeşte pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin s.p. nr. 1801/27.07.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 19.08.2015 după cum urmează: - măsura educativă a supravegherii pe o durată de 3 luni; - pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art.38 alin.1 C.p., raportat la art. 39 al. 1 lit. b C.pen., cu aplicarea art. 129 alin. 2 lit. a C.pen., dispune contopirea celor trei pedepse mai sus menţionate şi măsura educativă neprivativă de libertate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de 7 luni închisoare, reprezentând o treime din celelalte pedepse, inculpatului urmând să i se stabilească pedeapsa rezultantă de 1 an şi 7 luni închisoare. În temeiul art. 91 C. pen., raportat la art. 92 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 7 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 3 ani de la data rămânerii definitive a s.p. nr. 1801/27.07.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 19.08.2015. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele serviciului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a C. pen. impune inculpatului obligaţia de a frecventa un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen. impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 65 de zile la una dintre următoarele două instituţii S.C. Horticultura S.A. Timi?oara sau S.C. Drumuri Municipale S.A. Timişoara., în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 C. proc. pen. şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În temeiul art. 94 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 404 alin. 2 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv revocarea suspendării şi executarea pedepsei. 2. În temeiul art. 129 alin. 1 C.pen., raportat la art. 118 C. pen., aplică inculpatului minor la data săvârşirii faptei S***** D******, cercetat în stare de libertate, măsura educativă a supravegherii pe o durată de 6 (şase) luni sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Timiş, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de minoritate, faptă prevăzută de art. art. 228 alin 1- 229 alin. 1 lit. b şi d C. pen., cu aplicarea art. 113 ?i următoarele C.pen. . În temeiul art. 121 alin. 1 lit. a C. pen. impune inculpatului ca pe durata executării măsurii educative a supravegherii să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională. În temeiul art. 404 alin.2 C.proc.pen., raportat la art. 118 C.pen, încredinţează supravegherea şi îndrumarea minorului tatălui acestuia, numitul S***** D****** Romeo, domiciliat în com.Brescovăţ, sat Lucareţ, jud.Timiş, cu reşedinţa în Timişoara, str. Dunărea, nr.9, ap.22, jud. Timiş, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Timiş. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative a supravegherii pe o perioadă de 6 luni, respectiv modificarea, prelungirea sau înlocuirea măsurii educative cu o măsură mai severă. În temeiul art.112 al.2 C.pen. supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţă se va face sub coordonarea Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, care în cazurile prevăzute de art. 121 alin. 4 C. pen. va sesiza instanţa pentru luarea măsurilor prevăzute de art. 122 C.pen. şi art. 123 C.pen.. Un exemplar al prezentei sentinţe se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 19, art. 25 C.pr.pen., raportat la art. 397 alin. 1 din C.pr.pen., cu aplicarea art. 1357, art. 1385, art. 1391 alin. 2, art. 1372 şi art. 1382 C.civil din 2009, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M******* B***** R*****, şi obligă inculpaţii în solidar, inculpatul minor în solidar şi cu părţile responsabile civilmente S***** D****** şi Chiorean Lucreţia, la plata către aceasta a sumei de 125 lei, reprezentând prejudiciu material nerecuperat. Respinge în rest acţiunea civilă ca neîntemeiată. În temeiul art.272 al.2 C. proc. pen. dispune plata sumei de 690 de lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu al inculpatului minor, din fondurile Ministerului Justi?iei către Baroul Timi?. În temeiul art. 274 alin. 1- 3 C. proc. pen. obligă fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, inculpatul minor în solidar cu părţile responsabile civilmente S***** D****** şi Chiorean Lucreţia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.01.2017.
Hotarare 582/2017 din 31.01.2017Amână pronunţarea la data de 31.01.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.01.2017Pentru a se depune înscrisurile în circumstanţiere amână cauza.
Incheiere de sedinta din 07.12.2016Faţă de lipsa inculpaţiloo, va amâna judecarea cauzei, urmând a se cita inculpatii.
Incheiere de sedinta din 16.11.2016Încuviinţează solicitarea de acordare a unui nou termen în vederea pregătirii apărării.
Incheiere de sedinta din 19.10.2016Faţă de lipsa inculpatului, va amâna judecarea cauzei, urmând a se cita inculpatul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 21.09.2016