S********* E*** W*** T******** S**
ReclamantV**** D*****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. East West Transport S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul V**** D*****. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.779,87 euro (echivalentul în lei) reprezentând prejudiciu prin avarierea semiremorcii cu nr. de înmatriculare HRO.KM 671. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.095 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli consultanţă traducere. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Giurgiu.
Hotarare 422/2016 din 23.11.2016pentru a se depune înscrisuri, tr 23.11.2016
Incheiere de sedinta din 26.10.2016Repune cauza pe rol în vederea completării probatoriului. Fixează termen de judecată la data de 26.10.2016, pentru când se vor cita părţile, pârâtul cu menţiunea ”personal la interogatoriu” şi să precizeze dacă este de acord cu pretenţia reclamantei de 14.410,82 Euro şi, reclamanta cu menţiunea de a depune înscrisuri privind apartenenţa autovehiculului în cauză, dovada că reparaţiile din devizul – ofertă depus la dosar au fost efectuate, factura fiscală privind costul reparaţiilor şi chitanţa doveditoare a plăţii acesteia. Cu drept de apel odată cu fondul.
Incheiere de sedinta din 14.09.2016în vederea administrării probelor, tr 14.09.2016
Incheiere de sedinta din 01.06.2016