M**** A*****
ReclamantI*********** A** M****
ReclamantAdmite in parte acţiunea formulată de reclamanta M.A. în contradictoriu cu pârâta I.I.L.A.M. si in consecinta obliga parata sa plateasca reclamantei suma de 591 lei reprezentand plati salariale aferente perioadei 01.07.2016-19.07.2016. Obliga parata sa plateasca reclamantei diferenta dintre salariul calculat in functie de salariul minim pe economie si salariul efectiv primit in cuantum de 800 lei, aferent perioadei 01.05.2016-01.07.l2016. Obliga parata sa plateasca reclamantei suma de 417 lei, reprezentand contravaloarea a 7 zile de concediu de odihna neefectuat aferent anului 2016. Respinge ca nefondate cererile reclamantei priind obligarea paratei la plata contravalorii orelor lucrate pentru 40 de zile de sambata lucrate precum si la obligarea paratei la eliberarea carnetului de munca al reclamantei. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Sălaj. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2016.
Hotarare 83/2017 din 16.01.2017pentru comunicare de înscrisuri şi audiere de martor
Incheiere de sedinta din 12.12.2016pentru emiterea unei adrese către societatea pârâtă
Incheiere de sedinta din 28.11.2016