Ş***** M****
Parte civilăA****** G******
InculpatN***** G****** A********
InculpatÎn baza art. 228 alin.1-229 alin.1 lit. b, d şi alin.2 lit.b C. pen. cu aplic. art.41 alin.1 C.pen. condamnă pe inculpatul NEACŞU GABRIEL-ALEXANDRU, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe perioada executării pedepsei principale. Constată că fapta dedusă judecăţii a fost săvârşită în termenul de încercare de 8 (opt) ani stabilit prin sentinţa penală nr. 695 din 17.12.2013 a Judecătoriei Buftea, pronunţată în dosarul 14082/94/2013, definitivă prin nerecurare la 07.01.2014. În temeiul art. 96 alin 4 C.pen revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 (patru) ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 695 din 17.12.2013 a Judecătoriei Buftea, pronunţată în dosarul 14082/94/2013, definitivă prin nerecurare la 07.01.2014. În temeiul art 43 alin 1 Cpp cu referire la decizia ICCJ –Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală nr 11/05.05.2016 adaugă la pedeapsa de 2 ani stabilită prin prezenta hotărâre pedeapsa de 4 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 695 din 17.12.2013 a Judecătoriei Buftea, pronunţată în dosarul 14082/94/2013, definitivă prin nerecurare la 07.01.2014, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 lit.a C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen. cu referire la art. 45 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedepse ce se vor executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului NEACŞU GABRIEL-ALEXANDRU durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 26.10.2013 la 17.12.2013. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei conform prezentei hotătâri la data rămânerii definitive a acesteia. În baza art. 19 C.proc.pen. şi art. 397 alin. 1 C.proc.pen. rap. la art. 1357 si urm. C.civ. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Ş***** M**** şi obligă inculpatul NEACŞU GABRIEL-ALEXANDRU la plata sumei de 4000 lei, reprezentând daune materiale. În baza art. 274 alin. 2 C.proc.pen. obligă inculpatul să plătească statului suma de 900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (400 lei în faza de urmărire penală şi 500 lei în faza de judecată). În temeiul art.396 alin.1 şi 6 C.proc.pen. rap. la art.16 alin.1 lit.g C.proc.pen. cu aplic. art. 228 alin.1-229 alin.1 lit. b, d şi alin.2 lit.b C. pen. dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul A****** G******, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prev. şi ped. de art. 228 alin.1-229 alin.1 lit. b, d şi alin.2 lit.b C. pen, ca urmare a împăcării cu partea civilă Ş***** M****. În temeiul art.397 alin.1 C.proc.pen. şi art.25 alin.1 C.proc.pen. rap. la art.159 alin.2 C..pen. constată stinsă acţiunea civilă în ce îl priveşte pe acesta. În temeiul art.275 alin.1 pct.2 lit.d C.proc.pen., obligă pe inculpat şi pe partea civilă la plata sumei de 600 lei, câte 500 lei în sarcina inculpatului A****** G******, 100 de lei în sarcina părţii civile Ş***** M****, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu rămân în sarcina statului şi se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept la apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.10.2017.
Hotarare 331/2017 din 11.10.2017Amână pronunţarea la data de 11.10.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.10.2017Amână cauza în vederea citării inculpatului Neacşu Gabriel prin jandarmerie.
Incheiere de sedinta din 06.09.2017în vederea audierii martorului menţionat în rechizitoriu
Incheiere de sedinta din 07.06.2017în vederea clarificării situaţiei juridice a inculpatului
Incheiere de sedinta din 24.05.2017pentru a da posibilitate inculpatului A****** G****** să se împace cu persoana vătămată
Incheiere de sedinta din 12.04.2017faţă de cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare formlată de persoana vătămată
Incheiere de sedinta din 15.03.2017având în vedere că nu s-a executat mandatul de aducere privind pe inculpatul Neacşu Alexandru - Gabriel
Incheiere de sedinta din 15.02.2017faţă de lipsa inculpatului N***** G****** A********
Incheiere de sedinta din 18.01.2017