H**** H******* M*****
ContestatorB** - G**** S****** G********* B********
IntimatAnulează cererea de chemare în judecată având ca obiect contestaţie la executare, formulată de contestatorul HAUCĂ HONCERIU MIRCEA, în contradictoriu cu intimata BRD GROUPE SOCIETE GENERALE SA, ca netimbrată. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.10.2016.
Incheiere finala dezinvestire din 10.10.2016Având în vedere dispoziţiile art. 197 Cod procedură civilă, şi ale art. 10 al.2 din OUG nr. 80/2013, constatând că în prezenta cauză contestatorul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 419,5 lei, astfel cum i s-a pus în vedere pentru acest termen, instanţa apreciază justificată acordarea unui termen pentru când se va reveni cu adresă către contestator cu solicitarea de a se conforma dispoziţiilor legale enunţate în precedent, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată.
Incheiere de sedinta din 22.09.2016Dispune emiterea unei adrese către contestator, cu menţiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 419,5 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată, dar şi posibilitatea formulării unei cereri de reexaminare în termen de 3 zile de la comunicare, potrivit OUG nr.80/2013 şi că se pot solicita facilităţi la plata taxei judiciare de timbru în termen de 5 zile de la comunicare în condiţiile prev. de OUG nr.51/2008. Dispune modificarea pe concept a numelui corect al contestatorului.
Incheiere de sedinta din 24.08.2016