P****** F************
InculpatC****** N********
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Presură Florin Marian la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de “violare de domiciliu” prev. şi ped. de disp. art. 224 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea disp. art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În baza art. 66 alin. 1 lit. a), b), o), n) Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia ori de a se apropia de acestea şi dreptul de a se apropia de locuinţa victimei pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b), o), n) Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia ori de a se apropia de acestea şi dreptul de a se apropia de locuinţa victimei, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza disp. art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru o perioadă de 3 ani şi care constituie termen de supraveghere potrivit disp. art. 92 Cod penal. În baza disp. art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza disp. art. 93 alin. 2 Cod penal, impune condamnatului obligaţia de a urma unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza disp. art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta 80 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii. În baza disp. art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, pe baza evaluării iniţiale, consilierul de probaţiuni va stabili ca munca neremunerată în folosul comunităţii să fie executată la Primăria Măluşteni sau la Şcoala gimnazială nr. 1 Măluşteni. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza disp. art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat să plătească statului suma de 320 lei cu titlul de cheltuieli judiciare din care suma de 170 lei reprezintă cheltuieli avansate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.11.2016.
Hotarare 539/2016 din 10.11.2016Stabileşte data pronunţării la 10.11.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2016pentru lipsa inculpatului, termen 27.10.2016.
Incheiere de sedinta din 29.09.2016