M******* L* I*************
InculpatÎn baza art. 396 alin. 10 C. proc. pen., raportat la art. 374 alin. 4 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul Mititelu Iulian Gabriel, .– ,,, fara antecedente penale, la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul de catre o persoana careia i-a fost suspendata exercitarea acestui drept, fapta prevăzută si pedepsita de art. 335 alin. 2 din C. pen. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. 1 C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: a) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com Girleni, jud. Bacau, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, afara de cazul in care din cauza starii de sanatate , nu poate presta acesta munca. În baza art. 91 alin. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere, de neîndeplinire a obligaţiilor impuse sau de săvârşire de noi infracţiuni. În baza art.398 cod pr.penală rap. la art.274 alin.1 cod pr.penală obligă inculpatul la plata sumei de 170 lei cheltuieli judiciare avansate de statului( suma de 70 lei aferenta urmarii penale, din care 50 lei cheltuieli ale organelor de politie si 100 aferente fazei de judecata) Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.02.2017
Hotarare 10/2017 din 22.02.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 22.02.2017. Pronunţată în şedinţa publică azi, 08 Februarie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.02.2017TERMEN la 08.02.2017 ora 12.00 pentru a se depune înscrisuri
Incheiere de sedinta din 07.12.2016Admite cererea formulată de apărătorul inculpatului. Amână judecarea cauzei la termenul din: 07.12.2016, ora 12,oo, C1PC pentru când se va cita inculpatul. Dată în şedinţa publică de la 12 Octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 12.10.2016