B***** D******
ReclamantD**** C*******
ReclamantV**** F*********
ReclamantŞ****** D*****
ReclamantO**** N*******
ReclamantRespinge excepţia de necompetenţă materială şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ridicate de către pârâtul Ministerul Justiţiei. Admite acţiunea. Obligă pârâţii să stabilească faţă de reclamanţi un cuantum al salariului de bază la nivelul maxim acordat personalului în funcţii similare în cadrul familiei ocupaţionale cu cele ale reclamanţilor şi la plata diferenţelor salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 şi până la data stabilirii drepturilor salariale, cu respectarea Legii nr. 71/2015. Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţa publică din 17.05.2017.
Hotarare 827/2017 din 17.05.2017Amână pronunţarea asupra cauzei la 17.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.05.2017Repune cauza pe rol, pentru completare probatoriu.
Incheiere de sedinta din 12.04.2017Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 12.04.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2017Pentru a se indeplini procedura de citare cu reclamantii fata de care a fost lipsa de procedura.
Incheiere de sedinta din 01.03.2017suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea dosarului nr. 1733/1/2016 pe rolul ICCJ, conf. art. 520 alin. NCPC.
Incheiere suspendare din 15.06.2016