M*** E*** c* d** a***
ReclamantV**** M****
PârâtD*** E****
PârâtRespinge acţiunea civilă a reclamantului MAIA EMIL in contradictoriu cu pârâtele VARGA MARIA şi DINU ELENA , pentru obligaţie de a face, ş.a. Admite excepţia nulităţii cererii reconvenţionale, invocată de către reclamant şi , în consecinţă , constată nulitatea cererii reconvenţionale precizate a pârâtelor reclamante reconvenţionale VARGA MARIA şi DINU ELENA în contradictoriu cu reclamantul MAIA EMIL pentru pretenţii ,ş.a. Cu apel în 30 zile de la comunicare. Pronunţată azi , 10.04. 2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 430/2017 din 10.04.2017În baza art. 396 CPC amână pronunţarea la data de 10.04.2017, pronunţarea urmând să se facă prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată azi, 06.04.2017, în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2017În vederea legalei timbrări a cererii reconvenţionale.
Incheiere de sedinta din 23.02.2017Citarea pârâtelor cu menţiune „Personal la interogatoriu” conform disp.art.351 NCPC şi sub sancţiunea prev. de art. 358 NCPC în conformitate cu care dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât şi alte probe, inclusiv prezumţiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului .
Incheiere de sedinta din 12.01.2017În vederea administrării unui probatoriu complet în cauză,
Incheiere de sedinta din 17.11.2016În vederea administrării probaţiunii încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 13.10.2016