R** & R** S*
ReclamantL******* D*****
PârâtÎndreaptă, din oficiu, eroarea materială strecurată în minuta şi dispozitivul sentinţei civile nr. 7509/4 octombrie 2017, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 11843/182/2016, în sensul că se va menţiona în mod corect „Pronunţată în şedinţa publică, azi 4 octombrie 2017” în loc de „Pronunţată în şedinţa publică, azi 27 septembrie 2017”. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 11 decembrie 2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 11.12.2017Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A. în contradictoriu cu pârâtul L******* D***** . Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 240,97 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. 12560414/20.01.2014, nr. 15933501/18.02.2014 şi nr. 19268194/18.03.2014, precum şi penalităţi contractuale în cuantum de 0,2%, pe zi de întârziere ce vor fi calculate de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data plăţii efective, fără însă ca penalităţile să depăşească valoarea debitului asupra căruia sunt calculate. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 27 septembrie 2017
Hotararecameraconsiliu7509/2017 din 04.10.2017Amana pronuntarea cauzei la data de 04.10.2017 , prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.09.2017probe/interogare baza de date privind domiciliul actual al pârâtului.
Incheiere de sedinta din 26.04.2017