R** & R** S*
ReclamantP** S***** S**
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. RCS&RDS S.A., în contradictoriu cu pârâta SC P** S***** S**. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 407,53 lei, reprezentând contravaloarea facturilor scadente şi neachitate, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,2% de la data scadenţei fiecărei facturi fiscale şi până la achitarea integrală a debitului începând cu cea de-a 10 zi de la data scadenţei fiecărei facturi, fără ca totalul penalităţilor să poată depăşi cuantumul debitului principal. Respinge cererea reclamantei cu privire la suma de 1.252,5 lei, reprezentând contravaloarea abonamentelor aferente perioadei cuprinse între data încetării contractului şi data expirării duratei contractuale, ca neîntemeiată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 56,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru şi cheltuieli poştale). Executorie. Numai cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Baia Mare, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 12.06.2017, prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 4861/2017 din 12.06.2017la data de 12.06.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2017