G***** A******** B***** D* A******** S*** Î* I********** P*** A************ J******* S*** U******* S***
IntimatB****** A***** I*** c* d*** p**** a***
IntimatA** A******* S*** C* S***** P**** A***
ApelantAdmite apelul declarat de apelanta A. A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata G. A. B. DE A. S.R.L., aflată în procedura insolvenţei, administrator judiciar fiind S.C.P.I. U. S.P.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 1403/2015 pronunţate la data de 21.12.2016 de Judecătoria Dej în dosarul nr. 1185/211/2016 pe care o schimbă în parte în sensul în care admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G. A. B. DE A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A. A. S.R.L. şi, în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 19.932,87 lei reprezentând contravaloarea poliţelor de asigurare emise în perioada ianuarie şi februarie 2015. Menţine soluţia de respingere a cererilor având ca obiect plata penalităţilor de întârziere şi a chletuielilor de judecată. Obligă intimata să plătească în favoarea apelantei suma de 4.906,42 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţa publică 18 iunie 2018.
Hotarare 1346/2018 din 18.06.2018s-a amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 18 iunie 2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.06.2018pentru ca părţile să aibă posibilitatea depunerii obiecţiunilor la expertiză şi apelanta să achite diferenţa de onorariu expert în sumă de 708 lei.
Incheiere de sedinta din 07.05.2018pentru a se întocmi o adresă d-nei expert, cu solicitarea de a menţiona dacă are posibilitatea de a răspunde chiar şi parţial obiectivelor, şi de a depune decontul pentru cheltuielile efectuate până la acest termen
Incheiere de sedinta din 05.03.2018pentru efectuarea expertizei dispuse în cauză
Incheiere de sedinta din 08.01.2018pentru a se întocmi adresă lichidatorului judiciar al intimatei, cu solicitarea de a pune la dispoziţia expertului toate actele solicitate şi pentru a se reveni cu adresă expertului,cu solicitarea de a efectua expertiza.
Incheiere de sedinta din 06.11.2017pentru efectuarea expertizei dispuse în cauză, se va reveni cu adresă d-nei expert
Incheiere de sedinta din 04.09.2017pentru depunerea raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 15.05.2017Se revine cu adresă pe seama d-nei expert Bizo Mihaela Claudia, prin care i se solicită acesteia că, pentru efectuarea expertizei dispuse în cauză, să ia legătura cu societatea care deţine platforma Broker 24 şi să solicite acestei societăţi informaţii cu privire la posibilitatea oferirii accesului la platforma Broker 24, precum şi informaţii cu privire la condiţiile în care i se poate asigura accesul la această platformă, cu solicitarea ca după obţinerea acestor informaţii să aducă la cunoştinţa instanţei condiţiile în care poate finaliza expertiza, eventualele costuri privind obţinerea acestor informaţii urmând a fi incluse în decontul final. Amână soluţionarea cauzei pentru data de 15 mai 2017, sala 102, ora 11.00, pentru când ambele părţi au termenul în cunoştinţă prin reprezentanţi. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13.03.2017.
Incheiere de sedinta din 13.03.2017pentru a se reveni cu adresă d-nei expert cu menţiunea că se va dispune citarea intimatei cu solicitarea de a-i pune la dispoziţie d-nei expert actele solicitate, sub sancţiunea amenzii
Incheiere de sedinta din 16.01.2017Încuviinţează cererea de amânare formulată de d-na expert Bizo Mihaela Claudia. Se revine cu adresă către d-na expert, cu solicitarea de a depune raportul de expertiză la dosar. Amână soluţionarea cauzei pentru data de 16 ianuarie 2017, sala 102, ora 11.00, pentru când ambele părţi au termenul în cunoştinţă prin reprezentanţi. Se citează intimatul Berende Adrian Ioan. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07.11.2016
Incheiere de sedinta din 07.11.2016pentru efectuarea expertizei dispuse în cauză
Incheiere de sedinta din 12.09.2016pentru efectuarea expertizei contabile
Incheiere de sedinta din 23.05.2016