S* R*** E********** S**
CreditorS* E****** N* B***** S******** P****** S**
DebitorAdmite cererea precizată formulată de reclamanta – creditoare S* R*** E********** S**, cu sediul ..., în contradictoriu cu pârâta – debitoare SC ENVISAN NV BELGIA- Sucursala Piteşti SRL, cu sediul în ..şi, în consecinţă: Ordonă pârâtei – debitoare să plătească reclamantei – creditoare suma de 24.126,45 lei lei reprezentând pretenţii contractuale şi suma de 99,76 lei cu titlu de dobânda legală, în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe. Obligă pârâta să plătească către creditoare suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ( taxă de timbru). Executorie. Definitivă pentru reclamanta - creditoare şi cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la înmânare sau comunicare pentru pârâta – debitoare. Pronunţată conform art.396 alin.2 NCPC, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 26.01.2017.
Hotarare 658/2017 din 26.01.2017Amână pronunţarea asupra fondului cauzei la data de 26 ianuarie 2017, urmând a face aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C.P.C., respectiv prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.01.2017Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 18.01.2017, ora 10:00, completul C 3-4, sala 3, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 26.10.2016Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 26.10.2016, pentru când se citează părţile. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 14.09.2016