P**** M***** S****
InculpatAdmite cererea formulată de inculpat privind judecarea sa potrivit procedurii prevăzute de art.375 C.pr.pen. În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (4) C. pr. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului P**** M***** S****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.335 alin 1 C. pen. În baza art. 83 alin. (1), alin (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Cluj. În baza art. 85 alin 2 C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Cluj- Napoca . În baza art. 404 alin. (3) C. pr. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.88 alin.1, 2 şi 3 C.pen., potrivit cărora, dacă în termenul de supraveghere nu respectă măsurile de supraveghere sau obligaţiile impuse, nu îndeplineşte integral obligaţiile civile sau săvârşeşte cu intenţie sau intenţie depăşită o nouă infracţiune, instanţa va revoca amânarea şi va dispune aplicarea şi executarea pedepsei. În baza art. 274 alin. (1) C. pr. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 600 de lei cheltuieli judiciare statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 13.12.2016, la Judecătoria Tg-Jiu.
Hotarare 2967/2016 din 13.12.2016Acordă termen la data de 13.12.2016 pentru când se va cita inculpatul cu mandat de aducere .
Incheiere de sedinta din 22.11.2016