M**** M****
Parte civilăF**** I****
InculpatF**** E************ r******* L****** F**** M******* B***
InculpatS******* M******** S*********
Parte civilăS******* C***** J********* U****** T* M****
Parte civilăproces verbal punere în executare măsură educativă minor
Incheiere de sedinta din 04.12.2020În baza art. 396 alin. (1), (2) C.pr.pen., condamnă pe inculpatul F**** I****, cu datele personale de la dosarul cauzei, la pedepsele de: - 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, faptă prev. şi ped. de art. 253 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. d) din Codul penal; - 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, faptă prev. şi ped. de art. 193 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. d) din Codul penal. În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celeilalte pedepse stabilite, respectiv 2 luni, inculpatul urmând să execute în total pedeapsa de: - 2 ani şi 2 luni închisoare În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mureş, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, la Primăria Municipiului Sighişoara sau la Poliţia Municipiului Sighişoara. În baza art. 120, art. 129 alin. (1) C. pen., aplică inculpatului Filip Emanuel, cu datele personale de la dosarul cauzei, măsura educativă a asistării zilnice, pe o durată de 5 luni, sub coordonarea Serviciului de probaţiune Mureş, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, faptă prev. şi ped. de art. 193 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 113 alin. (2) din Codul penal şi distrugere, faptă prev. şi ped. de art. 253 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal. În baza art. 121 alin. (1) lit. e) Cod penal impune inculpatului obligaţia de a se prezenta la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta, pe durata executării măsurii educative. În baza art. 25 şi 397 C.pr.pen., rap. la art.1357 şi urm. C.civ. admite, în parte, acţiunile civile formulate de către M**** M**** şi S******* M******** S*********. Obligă inculpaţii F**** I**** şi Filip Emanuel, acesta din urmă în solidar cu părţile responsabile civilmente, la plata sumelor de: - 25.000 lei, cu titlu de daune materiale, 35.000 EUR (echivalentul în lei la data plăţii), cu titlu de daune morale, precum şi 3.160,00 lei cheltuieli de judecată, către partea civilă M**** M****; - 102,31 lei, către S******* M******** S*********. Respinge, în rest, acţiunea civilă exercitată de către partea civilă M**** M****, ca nefondată. Constată că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu – Mureş nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 96 alin. (1) Cod penal, atrage atenţia inculpatului F**** I**** că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 96 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului F**** I**** că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea termenului, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpatul F**** I**** la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (375 lei în cursul urmăririi penale şi 625 lei în cursul judecăţii), obligă inculpatul Filip Emanuel, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (375 lei în cursul urmăririi penale şi 625 lei în cursul judecăţii). În baza art. 275 alin. (6) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare reprezentând 25 % din onorariile avocaţilor din oficiu, în baza delegaţiilor 953/27.05.2016, 954/27.05.2016, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Mureş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.12.2019.
Hotarare 296/2019 din 19.12.2019Stabileşte termen în vederea deliberării şi pronunţării la data de 19 decembrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2019amâna cauza pentru avizarea actelor medicale de către Comisia superioară medico -legală din cadrul I.N.M.L. MIna Minovici Bucureşti.
Incheiere de sedinta din 06.11.2019amâna cauza la 6.11.2019, ora 14:30, pentru audierea martorilor lipsă şi pentru avizarea actelor medicale de către Comisia superioară medico -legală din cadrul I.N.M.L. MIna Minovici Bucureşti.
Incheiere de sedinta din 25.09.2019În vederea administrării probatoriului acordă un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 19.06.2019Faţă de lipsa de apărare a inculpatului, acordă un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 08.05.2019amână cauza la 08.05.2019, ora 13:00faţă de imposibilitatea de prezentare a apărătorului părţii civile şi pentru lipsa martorilor.
Incheiere de sedinta din 13.03.2019Faţă de lipsa raportului de expertiză medico-legal, acordă un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 23.01.2019amâna cauza la 23 ianuarie 2019 , ora 13:00, pentru administrarea în continuare a probatoriului.
Incheiere de sedinta din 14.11.2018Acordă termen pentru lipsa martorilor şi pentru a se solicita IML-ului să răspundă obiec?iunilor.
Incheiere de sedinta din 19.09.2018Acordă termen în vederea administrării probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 13.06.2018Având în vedere cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului şi faţă de lipsa raportului de expertiză, va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 09.05.2018Acordă termen pentru readministrarea probatoriului.
Incheiere de sedinta din 21.03.2018termen preschimbat
Pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată legal învestit cu soluţionarea cauzei, amână cauza,
Incheiere de sedinta din 14.12.2017În vederea administrării probaţiunii incuviintate, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 26.10.2017Văzând cererea de amânare formulată de avocatul ales al inculpatilor, în vederea pregatirii apărării.
Incheiere de sedinta din 14.09.2017în vederea administrării probaţiunii încuviinţate şi în vederea respectării dreptului la apărare al inculpaţilor,
Incheiere de sedinta din 15.06.2017Având în vedere că in cauză au intervenit disp.art.90 lit.a CPP cu privire la inculpatul minor, iar cu privire la inculpatul major disp.,arz.90 lit.c CPP în condi?iile in care avocatul ales al acestora a reziliat contractul de asistenţă juridică se impune amânarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 27.04.2017ÎN VEDEREA ADMINISTRĂRII UNEI PROBAŢIUNI COMPLETE ÎN CAUZĂ,
Incheiere de sedinta din 16.03.2017În vederea administrării probaţiunii încuviinţate în cauză,
Incheiere de sedinta din 19.01.2017Pentru legala îndeplinire a procedurii de citare cu partea responsabilă civilmente Lăcătuş Marinela şi în vederea efectuării referatului de evaluare privind pe inculpatul minor Filip Emanuel,
Incheiere de sedinta din 08.12.2016În temeiul dispoziţiilor art. 257 şi următoarele şi a celor ale art. 265 şi următoarele C. pr. civilă, pentru legala citare în proces a părţilor, urmând să se dea eficienţă şi cererii formulate de inculpatul F**** I**** în vederea pregătirii apărării şi să se dea eficienţă dispoziţiilor legale privind apărarea în proces,
Incheiere de sedinta din 03.11.2016