V***** R*************
Contestator InculpatS**** G*****
Contestator InculpatV***** C**************
Contestator InculpatS***** A*****
Contestator InculpatB******* C************
Contestator InculpatAvând în vedere Decizia nr. 23 din 16 decembrie 2014 a Preşedintelui Secţiei Penale şi pentru cauze cu minori şi de familie din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, prin care, au fost stabilite regulile de înregistrare şi repartizare aleatorie a cauzelor, în sensul că în situaţia în care un dosar a fost repartizat unei funcţii judiciare pe care completul de judecată o apreciază ca fiind neincidentă în cauză, dosarul trebuie păstrat spre soluţionare de judecătorul iniţial investit, pentru respectarea repartizării aleatorii completului de judecată, în condiţiile legii şi printr-o încheiere se trece dosarul la completul corespunzător pentru acelaşi indicativ, cu referire la Decizia nr. 22 din data de 16 decembrie 2014 a Preşedintelui Secţiei Penale şi pentru cauze cu minori şi de familie din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, privind modalitatea tehnică de transpunere a cauzelor, pentru a se respecta repartizarea aleatorie efectuată, D I S P U N E: Transpune cauza de la completul 6 CPPa la completul 6 FPa Fixează termen la data de 08 iunie 2016, la Completul de fond 6 FPa.
Incheiere de sedinta din 08.06.2016În temeiul disp. art. 425/1 alin.7 pct.1 lit. b) Cod proc. penală rap. la art. 206 Cod proc. penală, respinge ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii:V***** R************* zis „Carlos”, S**** G***** zis „Chiştanu”;V***** C**************, S***** A***** zis „Adi grasu”; B******* C************, fiul lui Brădeanu Dumitru şi Brădeanu Floarea, Petrescu Alexandru zis „Căpăţână”, împotriva încheierii de şedinţă din data de 30 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa. Obligă pe fiecare dintre contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2016.
Hotarare 138/2016 din 08.06.2016REPARTIZAT ALEATORIU.
Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător BUZOIANU SIMONA - PETRUŢA cu privire la soluţionarea cauzei ce formează obiectul dosarului penal nr.1193/120/2015/A61 al Curţii de Apel Ploieşti. Dispune repartizarea aleatorie a cauzei conform art. 110 alin.2 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanţelor, aprobat prin H.C.S.M. nr.1375 din 17 decembrie 2015. Fără cale de atac. Cercetată şi pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu azi, 6 iunie 2016.
Incheiere abtinere din 06.06.2016