Dosar 1193/236/2016 din 27.01.2016

părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia (art.338 NCP) +conducerea unui vehicul fără peris de conducere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1193/236/2016
Data dosar:
27.01.2016
Instanta:
Judecătoria Giurgiu
Departament:
Generale
Obiect:
părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia (art.338 NCP) +conducerea unui vehicul fără peris de conducere
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.11.2016 la ora 08:30

    Complet: CAM3
  • Condamnare

    În temeiul art. 338 al. 1 din Codul penal, condamnă pe inculpatul RĂUŢ MARIAN, la pedeapsa de 2 ani şi două luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului. În temeiul art. 67 al 1 rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b şi i din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii următoarelor drepturi - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; - dreptul a de conduce pe drumurile publice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, toate pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. a, b, i din Codul penal pe perioada exercitării pedepsei principale. În temeiul art. 335 al. 2 din Codul penal, cu aplic. art. 396 al. 10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul RĂUŢ MARIAN, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană care are permisul suspendat. În temeiul art. 67 al 1 rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b şi i din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii următoarelor drepturi - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; - dreptul a de conduce pe drumurile publice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, toate pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. a, b, i din Codul penal pe perioada exercitării pedepsei principale. Constată că cele două infracţiuni sunt săvârşite în concurs real. În baza art. 38 alin.2 rap. la art. 39 lit. b din Codul penal contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi două luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, în final inculpatul urmând a executa 2 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 45 al. 3 lit. a din Codul penal, în referire la art. 66 al. 1 lit. a, b, i din Codul penal, aplică inculpatei complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; - dreptul a de conduce pe drumurile publice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, toate pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 45 al. 5 rap. la art. 45 al. 3 lit. a din Codul penal, în referire la art. 66 al. 1 lit. a, b, i din Codul penal, aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii următoarelor drepturi, pe perioada executării pedepsei principale: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; - dreptul a de conduce pe drumurile publice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere - toate pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 91 din Codul penal, suspendă sub supraveghere pedeapsa 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului pe un termen de supraveghere de 3 ani. În temeiul art. 93 al. 1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 din Cod. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) din Cod penal se comunică de către inculpat Serviciului de Probaţiune Giurgiu. În temeiul art. 93 al. 2 din Codul penal, impune inculpatului obligaţia de nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei. În temeiul art. 93 al. 3 din Codul penal, impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria Gogoşari sau la Episcopia Giurgiu (biserica din com. Gogoşari). Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 93 al. 5 din Codul penal şi cu privire la dispoziţiile art. 96 din Codul penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi anume dacă pe parcursul termenului de încercare, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, sau în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 274 al. 1 din Codul de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

    Hotarare 2550/2016 din 03.11.2016
  • Sedinta din data de 27.10.2016 la ora 08:30

    Complet: CAM3
  • Amână cauza

    Stabileşte pronun?area pentru data de 03.11.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2016
  • Sedinta din data de 05.10.2016 la ora 08:30

    Complet: CAM3
  • Amână cauza

    pentru audiere martori lipsă.

    Incheiere de sedinta din 05.10.2016
  • Sedinta din data de 21.09.2016 la ora 08:30

    Complet: CAM2
  • Termen preschimbat

    termen preschimbat la 05.10.2016

  • Sedinta din data de 18.08.2016 la ora 08:30

    Complet: CAM3
  • Amână cauza

    pentru lipsa martori.

    Incheiere de sedinta din 18.08.2016
  • Sedinta din data de 01.06.2016 la ora 08:30

    Complet: CAM2
  • Amână cauza

    în vederea administrării probelor, amână cauza

    Incheiere de sedinta din 01.06.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD