S* C******* M********* D* I********* U**** S* P*** A************ J******* C** B********** D****** Ş* A************ S****** V**** Ş*****
ReclamantS* C*** P*** S**
PârâtAdmite acţiunea civilă precizată având ca obiect „pretenţii” formulată de către reclamant S.C. COMPANIA MUNICIPALĂ DE INVESTIŢII URBAN S.A. în contradictoriu cu pârât S.C. CHIM PROD S.R.L. Obligă pârâtul S.C. CHIM PROD S.R.L. să plătească reclamantului S.C. COMPANIA MUNICIPALĂ DE INVESTIŢII URBAN S.A. suma de 2980,51 lei, reprezentând chirie restantă aferentă perioadei iunie 2016 - octombrie 2016 pentru imobilele ce fac obiectul contractului de închiriere nr. 710/27.01.2016 şi contractului de închiriere nr. 4378/24.06.2016, utilităţi şi energie electrică furnizate la imobilele indicate în aceeaşi perioadă, precum şi penalităţi de întârziere la debitele indicate calculate până la data de 31.10.2016. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra Neamţ. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.11.2017.
Hotarare 5350/2017 din 29.11.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 29.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2017Amână judecarea cauzei la 17.11.2017, pentru a se solicita reclamantei precizări.
Incheiere de sedinta din 22.09.2017Amână judecarea cauzei pentru ca reclamanta să depună la dosar, sub sancţiunea suspendării cauzei, prcizări în scris vizând detalierea compunerii sumei pretinsă de la pârâtă.
Incheiere de sedinta din 12.05.2017