P******* I* M***** S******
InculpatJ******* S*** E*****
Parte civilăCondamnă pe inculpatul Pietrariu Marian – Stelian pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de 193 alin.2 din Codul penal, cu aplicarea art.61 din Codul penal, la pedeapsa de 3000 (trei mii) lei amendă. În temeiul art.61 alin.2,4 lit.c din Codul penal constată că amenda aplicată inculpatului corespunde unui număr de 200 zile- amendă, suma corespunzătoare unei zile- amendă fiind de 15 lei. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.63 din Codul penal privind consecinţele neexecutării, cu rea-credinţă, a amenzii aplicate şi care constau în înlocuirea numărul zilelor - amendă cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. Admite în parte acţiunea civilă promovată de partea civilă Juravlea Saul – Elisei şi în baza art.397 din Codul de procedură penală raportat la art.1357, art.1391 din Codul civil obligă inculpatul Pietrariu Marian – Stelian să-i achite daune morale în cuantum de 2500 lei. În temeiul art.274 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 180 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 3 martie 2017.
Hotarare 315/2017 din 03.03.2017În temeiul art.391 alin.1 din Codul de procedură penală amână pronunţarea în cauză la data de 03 martie 2017. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.02.2017Amână judecata cauzei şi dispune emiterea de mandate de aducere pe numele martorilor Baban Denisia şi Ostaciuc Radu Florin.
Incheiere de sedinta din 26.01.2017Amână judecata cauzei şi dispune citarea martorilor Ostaciuc Radu Florin şi Baban Denisia.
Incheiere de sedinta din 09.12.2016Amână judecata cauzei şi emite mandat de aducere pe numele inculpatului.
Incheiere de sedinta din 09.11.2016