A**** N**** V***
PetentI** G*** - P****** O*** B***********
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul A**** N**** V*** împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PGJX nr.0019413/05.07.2016 încheiat de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Gorj – Poliţia oraşului Bumbeşti Jiu. Anulează procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PGJX nr.0019413/05.07.2016 încheiat de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Gorj – Poliţia oraşului Bumbeşti Jiu. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, iar în cazul exercitării acestei căi de atac, cererea va fi depusă la Judecătoria Târgu Jiu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.01.2017, la Judecătoria Târgu Jiu.
Hotarare 74/2017 din 10.01.2017Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 10.01.2017 pentru a se emite mandat de aducere pe numele martorului asistent, care lipseşte la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 29.11.2016Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 29.11.2016 în vederea administrării probei testimoniale în cadrul căreia să fie audiat martorul indicat în procesul-verbal şi pentru a se emite adresă către intimat să comunice o copie a înregistrării faptei contravenţionale în situaţia în care a fost înregistrată video.
Incheiere de sedinta din 08.11.2016