B**** A***
PetentÎn baza art. 559 alin. 2 C.pr.pen., admite cererea formulată de petentul Bucşă Alin, şi în consecinţă: Dispune eşalonarea plăţii amenzii în cuantum de 375 lei stabilită în sarcina petentului prin sentinţa penală nr. 412/07.12.2015 a Judecătoriei Petroşani definitivă prin neapelare, pe o perioadă de 5 luni, în 5 de rate lunare egale de câte 75 lei fiecare, prima rată fiind scadentă la data de 28 februarie 2017, iar ultima la data de 30 iunie 2017. Cu drept de contestaţie la Tribunalul Hunedoara, în termen de 3 zile de la comunicare. În cazul declarării căii de atac, cererea de contestaţie se depune la Judecătoria Petroşani. Cheltuielile judiciare în cuantum de 10 lei rămân în sarcina statului. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31 ianuarie 2017.
Hotarare 21/2017 din 31.01.2017Încuviinţează cererea formulată de reprezentanta parchetului, astfel că amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 31.01.2017, pentru când va fi emisă o adresă către Primăria municipiului Vulcan – Serviciul Taxe şi Impozite pentru a ne comunica dacă petentul condamnat figurează în evidenţele lor cu venituri sau bunuri impozabile. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29.11.2016.
Incheiere de sedinta din 29.11.2016