Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite excep?ia de perimare a cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu. Constată perimată acţiunea formulată de reclamantul COVACI ŞTEFAN, domiciliat în ... în contradictoriu cu pârâtul TODEA PETRICA SORINEL, domiciliat în ..., având ca obiect obligaţie de a face. Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată azi, 24.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 5719/2022 din 24.06.2022Respinge cererea de repunere pe rol formulată de reclamantul COVACI ŞTEFAN, domiciliat în .... Menţine dispoziţia de suspendare a judecării prezentei cereri în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, cerere formulată de reclamantul COVACI ŞTEFAN, în contradictoriu cu pârâtul TODEA PETRICA SORINEL, având ca obiect obligaţie de a face, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 442/182/2016, aflat pe rolul Judecătoriei Baia Mare. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cursului judecării procesului, cererea de recurs urmând a se depune la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată azi, 12 septembrie, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 12.09.2018