G****** I***
CondamnatÎn baza art.587 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art. 59 alin.1 Cod penal (1969), raportat la art.6 Cod penal, art.15 al.2 din Constituţie, admite cerea formulată de petentul condamnat G. I. privind liberarea sa condiţionată din executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare pronunţata prin sentinţă 195/2014, a Tribunalului Satu Mare. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului executare a pedepsei nr. 281/2014/2015 a Tribunalului Satu Mare, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 61 Cod penal. În baza art. 272 alin. 1 cod proc. penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Dărăban Laura conform delegaţiei nr. 86/2017. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
Hotarare 108/2017 din 17.01.2017