S****** S*** V**** J***** S***
ReclamantI***** M******
PârâtHOTĂRĂŞTE : Admite cererea formulată de reclamanta SC APA SERV VALEA JIULUI SA PETROŞANI, J20/257/1995, CUI 7392416, în contradictoriu cu pârâta I***** M******. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1901,83 lei reprezentând contravaloare prejudiciu. Executorie de drept. Ia act de faptul că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, iar, în cazul exercitării acestei căi de atac, cererea va fi depusă la Judecătoria Petroşani. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.01.2017, la Judecătoria Petroşani.
385/2017 din 20.01.2017D I S P U N E : Acordă termen la data de 20 ianuarie 2017, pentru când dispune citarea pârâtei cu menţiunea „personal la interogatoriu” că absenţa nejustificată poate fi considerată în temeiul art.358 C.proc.civ. o recunoaştere deplină a pretenţiilor reclamantei,sau după caz, un început de dovadă" Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 decembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 16.12.2016