R********* B*** S*
ReclamantM*** A********
PârâtM*** M****** I****
PârâtAdmite contestaţia formulată de reclamanta R********* B*** S* în contradictoriu cu pârâţii Mîcu Alexandru şi Mîcu Mariela Ioana. Constată neîndeplinite condiţiile de admisibilitate a procedurii reglementate de Legea nr. 77/2016 în privinţa pârâţilor Mîcu Alexandru şi Mîcu Mariela Ioana. Obligă pe pârâţi să achite reclamantei suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu apel care se depune la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.03.2017.
Hotarare 2032/2017 din 20.03.2017Amână pronunţarea la data de 20.03.2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.03.2017Încuviinţează solicitarea pârâţilor de amânare a judecăţii cauzei pentru a lua cunoştinţă de cuprinsul relaţiilor ataşate la dosarul cauzeii şi pentru a formula apărări în ceea ce priveşte aplicarea impreviziunii.
Incheiere de sedinta din 13.02.2017Pentru a se reveni cu adresă către Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, faţă de lipsa relaţiilor solicitate acestei instituţii.
Incheiere de sedinta din 12.12.2016pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile comunicate la acest termen
Incheiere de sedinta din 31.10.2016Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri. Încuviinţează pentru reclamantă proba cu interogatoriul pârâţilor. Prorogă pronunţarea asupra celorlalte probe solicitate de reclamantă, după administrarea probei cu interogatoriu. Acordă termen de judecată la data de 31.10.2016, Complet C12-civil, Sala P01, ora 09:00, pentru când se vor cita reclamanta cu menţiunea de a aduce interogatoriul, sub sancţiunea decăderii din probă, şi pârâţii cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 358 C. proc. civ. Calea de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.09.2016.
Incheiere de sedinta din 26.09.2016Amână pronunţarea la data de 26.09.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.09.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2016În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, raportate la art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 44 alin. (2), art. 53 şi art. 135 alin. (2) din Constituţia României şi la art. 1 paragr. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, excepţie ridicată de reclamanta R********* B*** S* în contradictoriu cu pârâţii Mîcu Alexandru şi Mîcu Mariela Ioana în dosarul nr. 12082/302/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. În temeiul art. 29 alin. (5) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, raportate la art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 44 alin. (2), art. 53 şi art. 135 alin. (2) din Constituţia României şi la art. 1 paragr. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, excepţie ridicată de reclamanta R********* B*** S* în contradictoriu cu pârâţii Mîcu Alexandru şi Mîcu Mariela Ioana în dosarul nr. 12082/302/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, excepţia fiind inadmisibilă. Respinge cererea de suspendare a judecăţii ca neîntemeiată. Acordă termen de judecată la data de 19.09.2016, Complet C12-civil, Sala P01, ora 09:00, pentru când se vor cita părţile. Cu recurs care se depune la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în termen de 48 de ore de la pronunţare, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Fără cale de atac în ceea ce priveşte soluţia de sesizare a Curţii Constituţionale. Calea de atac odată cu fondul cauzei în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de suspendare a judecăţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.07.2016.
Incheiere de sedinta din 26.07.2016Acordă termen de judecată la data de 26.07.2016. Dispune citarea părţilor.
Se va comunica întâmpinarea către reclamantă, cu menţiunea de a depune răspunsul la întâmpinare în termen de 5 zile de la comunicare. Dată stabilită pentru verificarea dosarului la 13.07.2016, fără prezenţa părţilor.
Nu a expirat termenul pentru depunerea întâmpinării. Dată stabilită pentru verificarea dosarului la 29.06.2016, fără prezenţa părţilor.
Se vor comunica pârâţilor cererea şi înscrisurile cu menţiunea de a depune întâmpinare în termen de 7 zile, sub sancţiunea decăderii. Dată stabilită pentru verificarea dosarului la 22.06.2016, fără prezenţa părţilor.