M********** T*****
ReclamantP**** D****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul MÂNDRUTESCU TEODOR în contradictoriu cu pârâtul PAVEL DORU. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.565 lei reprezentând contravaloarea ratelor restante achitate de reclamant pentru lunile iulie, august, septembrie 2016, în temeiul contractului de credit de consum nr. 231CSI6081630001/11.06.2008, sumă ce va fi actualizată până la data plătii efective. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 714,55 lei cu titlu de cheltuieli de judecată compuse din 114,55 lei – contravaloarea taxei judiciare de timbru şi 600 lei – onorariu avocat. Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Pronuntată în sedintă publică azi, data de 26.01.2017.
Hotarare 240/2017 din 26.01.2017încuviintează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei si proba cu interogatoriul pârâtului. Pune în vedere reclamantului, prin apărătorul său, ca până la următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei dovada achitării ratelor de credit si contractul de credit integral. Dispune citarea pârâtului cu mentiunea de a se prezenta personal pentru administrarea probei cu interogatoriul si cu mentiunea prevăzută de art. 358 C.P.C.
Incheiere de sedinta din 12.01.2017