Dosar 12160/180/2016 din 28.07.2016

şantajul (art.207 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12160/180/2016
Data dosar:
28.07.2016
Instanta:
Judecătoria Bacău
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
şantajul (art.207 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.04.2017 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 22
  • Soluţionare

    Condamnă inculpatul D**** P******, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 al. 2 C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, n (cu privire la lit. n, în sensul de a nu se apropia de persoana vătămată Apostu Carmen-Alexandra şi de a nu comunica cu aceasta) C. pen., pe o durată de 3 ani potrivit art. 66 al. 1 C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 68 al. 1 lit. c C. pen. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 65 al. 3 C. pen. În temeiul art. 19 cu 397 al. 1 C. pr. pen şi al art. 1357 C. civ., obligă inculpatul la plata sumei de 2000 lei daune morale, către persoana vătămată Apostu Carmen-Alexandra. Ia act că inculpatul a fost asistat de avocat ales. În temeiul art. 274 al. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 500 lei către Ministerul Public şi 200 lei către Ministerul Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.04.2017.

    Hotarare 713/2017 din 27.04.2017
  • Sedinta din data de 13.04.2017 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 22
  • Amână pronunţarea

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 27.04.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.04.2017
  • Sedinta din data de 16.03.2017 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 22
  • Amână cauza

    AMÂNĂ JUDECAREA CAUZEI PENTRU DATA DE 13.04.2017.

    Incheiere de sedinta din 16.03.2017
  • Sedinta din data de 09.02.2017 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 22
  • Amână cauza

    AMÂNĂ JUDECAREA CAUZEI PENTRU DATA DE 16.03.2017.

    Incheiere de sedinta din 09.02.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD