G******* I****
PetentC******* N******** D* A********* Ş* D****** N******** D** R****** S A
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petenta G******* I****, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (fosta COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A.) – CESTRIN, ca neîntemeiată. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Costeşti, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.03.2017.
Hotarare 303/2017 din 14.03.2017Din oficiu, emite adresă către Primăria Miroşi-Serviciul Impozite şi Taxe Locale pentru a comunica la dosarul cauzei, până la următorul termen, dacă autoturismul Volkswagen tipul 3D/BMK/PHAETON cu nr. de înmatriculare AG 83 PJA şi nr. de identificare WVWZZZ3DZ58005167, a fost radiat fiscal de pe numele petentei, în caz afirmativ să comunice data la care s-a realizat radierea. Amână judecarea cauzei, în vederea administrării probatoriului şi acordă termen de judecată la data de 14.03.2017, pentru când intimata are termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 alin. 1 NCPC şi se va cita petenta. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.01.2017.
Incheiere de sedinta din 17.01.2017Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de părţi. Se citează petenta cu menţiunea să depună la dosarul cauzei, până la următorul termen de judecată, certificat/adeverinţă eliberată de Primăria Miroşi din care să rezulte data radierii din evidenţele fiscale de pe numele său, a autoturismului marca Volkswagen, ce face obiectul prezentei plângeri contravenţionale. Amână judecarea cauzei, în vederea administrării probatoriului şi acordă termen la data de 17.01.2017, pentru când intimata are termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 alin. 1 NCPC şi se va cita petenta cu menţiunea mai sus indicată. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.11.2016.
Incheiere de sedinta din 08.11.2016Se menţin măsurile dispuse anterior. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 08.11.2016. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.09.2016.
Incheiere de sedinta din 20.09.2016