F***** A*****
Apelant InculpatAdmite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei şi de inculpatul F***** A***** împotriva sentinţei penale nr. 177/24.11.2015, pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr. 42/334/2015. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare: Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului F***** A***** prin sentinţa penală apelată şi repune în individualitatea lor pedepsele componente. Condamnă pe inculpatul F***** A***** la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv sau al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, prev de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplic. art. 74 alin. 2 şi art. 76 alin. 1 lit. e teza I din Codul penal din 1969 şi art. 5 Cod penal. Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei de produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, prev de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplic. art. 74 alin. 2 şi art. 76 alin. 1 lit. d din Codul penal din 1969 şi art. 5 Cod penal. În temeiul art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal 1969, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului F***** A***** prin prezenta decizie în pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare. În baza art. 83 alin. 1 Cod penal 1969, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului F***** A***** prin sentinţa penală nr. 23/25.01.2011 a Judecătoriei Vatra Dornei, rămasă definitivă la data de 13.04.2011 prin decizia penală nr. 362/2011 a Curţii de Apel Suceava. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului F***** A***** prin sentinţa penală nr. 23/25.01.2011 a Judecătoriei Vatra Dornei, rămasă definitivă la data de 13.04.2011 prin decizia penală nr. 362/2011 a Curţii de Apel Suceava şi repune în individualitatea lor pedepsele componente (o pedeapsă de 4 luni închisoare, o pedeapsă de 5 luni închisoare şi o pedeapsă de 6 luni închisoare). În baza art. 83 alin. 1 Cod penal 1969, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare, aplicată inculpatului F***** A***** prin sentinţa penală nr. 24/25.01.2011 a Judecătoriei Vatra Dornei, rămasă definitivă la data de 11.04.2011 prin decizia penală nr. 346/2011 a Curţii de Apel Suceava. În temeiul art. 36 alin. 2 Cod penal 1969 rap. la art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal 1969, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului F***** A***** prin sentinţa penală nr. 23/25.01.2011 a Judecătoriei Vatra Dornei, rămasă definitivă la data de 13.04.2011 prin decizia penală nr. 362/2011 a Curţii de Apel Suceava, care au fost repuse în individualitatea lor (o pedeapsă de 4 luni închisoare, o pedeapsă de 5 luni închisoare şi o pedeapsă de 6 luni închisoare) cu pedepsa de 4 luni închisoare, aplicată inculpatului F***** A***** prin sentinţa penală nr. 24/25.01.2011 a Judecătoriei Vatra Dornei, rămasă definitivă la data de 11.04.2011 prin decizia penală nr. 346/2011 a Curţii de Apel Suceava, în pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare. În baza art. 83 alin. 1 Cod penal 1969, dispune ca inculpatul F***** A***** să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare (rezultată din contopirea pedepselor aplicate prin sentinţa penală nr. 23/25.01.2011 a Judecătoriei Vatra Dornei, rămasă definitivă la data de 13.04.2011 prin decizia penală nr. 362/2011 a Curţii de Apel Suceava şi prin sentinţa penală nr. 24/25.01.2011 a Judecătoriei Vatra Dornei, rămasă definitivă la data de 11.04.2011 prin decizia penală nr. 346/2011 a Curţii de Apel Suceava), alături de pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, aplicată prin prezenta decizie, pedeapsa totală pe care acesta urmează să o execute fiind de 1 an închisoare (în regim de detenţie). Face aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II – a, lit. b Cod penal 1969. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din apel, avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10.02.2017.
Hotarare 154/2017 din 10.02.2017Amână pronunţarea la data de 10.02.2017. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26.01.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.01.2017Amână pronunţarea la data de 26.01.2017. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13.01.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2017Repune pe rol cererea formulată de inculpatul F***** A*****, prin apărător, având ca obiect sesizarea Curţii Constituţionalitate cu excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012. Dispune crearea unui dosar asociat având ca obiect cererea formulată de inculpatul F***** A*****, prin apărător, de sesizare a Curţii Constituţionalitate cu excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, cu termen de judecată la data de 13.06.2016, ora 10,30, pentru când se va cita inculpatul şi se va înştiinţa apătătorul ales al acestuia. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30.05.2016.
Incheiere de sedinta din 30.05.2016