B***** C*********
InculpatA********* R********* A***** V***** I******** G**** S*
Parte responsabilă civilmenteS******* A*** M*****
Parte civilăS******* I****
Parte civilăS******* C***** J******* D* U******
Parte civilăÎn temeiul art. 192 alin. 2 CP, condamnă inculpatul la pedeapsa de: - 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În temeiul art. 67 alin. 1 CP, art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehicule pentru conducerea cărora pe drumurile publice este necesară deţinerea uni permis de conducere pe o perioadă de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) CP. În temeiul art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi i) (dreptul de a conduce vehicule pentru conducerea cărora pe drumurile publice este necesară deţinerea permisului de conducere) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 şi 92 alin. 1 CP, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 (doi) ani închisoare pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani. În temeiul art. 93 alin. 1 CP, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta, b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) CP, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 93 alin. 3 CP, impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, la una dintre următoarele două instituţii: Consiliul Local al Comunei Foeni, jud. Timiş sau SC Pieţe SA Timişoara, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 CPP şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 2 CPP, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 19 cu aplicarea art. 22 CPP, ia act de renunţarea la pretenţiile civile formulată de părţile civile S******* I**** şi S******* A*** M*****. În temeiul art. 397 alin. 1 CPP, rap. la art. 19 şi art. 20 alin. 1 şi 4 CPP, respinge acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă „Pius Brânzeu” Timişoara, ca fiind tardiv formulată. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În temeiul art. 274 alin. 1 CPP, obligă inculpatul B***** C********* la plata sumei de 2500 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 29.11.2016.
Hotarare 4181/2016 din 29.11.2016Amana pronuntarea la data de 29.11.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.11.2016Amână pronunţarea la 18.11.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2016Încuviinţează cererea de reaudiere a martorului Turculeţ Ioan formulată de inculpat prin avocat ales. Citarea martorului Turculeţ Ioan pentru următorul termen de judecată. Încuviinţează proba testimonială solicitată de inculpat prin avocat ales cu martorii Raşa Florin Cosmin şi Axuc Alexandra. Citarea martorilor Raşa Florin Cosmin şi Axuc Alexandra pentru următorul termen de judecată. Respinge proba solicitată de inculpat prin avocat ales constând în cercetare la faţa locului. Încuviinţează proba testimonială solicitată de părţile civile cu martorul Golban Emilia în dovedirea daunelor morale. Respinge proba testimonială solicitată de părţile civile cu martorul Albiş Aurelia în dovedirea daunelor morale. În temeiul art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, prelungeşte pentru 30 de zile dreptul de circulaţie al inculpatului B***** C********* începând cu data de 11.10.2016. Se comunică măsura luată comandantului Poliţiei Municipiului Timişoara – Serviciul Rutier, conform tezei a II-a din art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002. Amână judecarea cauzei la data de 10.11.2016 Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.10.2016
Incheiere de sedinta din 11.10.2016Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de partea responsabilă civilmente S.C Autotim S.A Timişoara pentru pregătirea apărării. Revenirea cu adresă către S******* C***** J******* D* U****** Timişoara pentru a preciza dacă aceasta se constituie parte civilă în prezenta cauză. Prorogarea cererea formulată de inculpat prin avocat ales de prelungire a dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 11.10.2016
Incheiere de sedinta din 29.09.2016Ia act de constituire parte civilă, cu titlu de daune morale în cuantum de câte 125.000 euro fiecare pentru numiţii S******* I**** şi S******* A*** M*****. Încuviinţează cererea formulată atât reprezentantul S.C Asigurarea Românească Asirom Vienna Insurance Group cât şi de inculpat prin avocat ales, de introducere în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a S.C Autotim S.A Timişoara. Citarea S.C Autotim S.A Timişoara în calitate de parte responsabilă civilmente pentru următorul termen de judecată. Citarea S******* C***** J******* D* U****** Timişoara pentru următorul termen de judecată. Emiterea unei adrese S******* C***** J******* D* U****** Timişoara pentru a preciza dacă se constituie parte civilă în prezenta cauză cu privire la cheltuielile medicale efectuate pentru persoana vătămată decedată Surducan Ioana. Amână judecarea cauzei la data de 29.09.2016 Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.09.2016
Incheiere de sedinta din 15.09.2016