B***** N***
PetentI************ D* P****** J******* A***
IntimatConstată că Judecătoria Lipova este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cererea. Respinge cererea de probaţiune formulată de petent, ca intimatul să depună înregistrările aparatului radar din care să rezulte care a fost viteza maximă admisă de lege pe aceea porţiune de drum, înregistrarea cu locaţia şi poziţia kilometrică unde a fost efectuată înregistrarea, din care să rezulte dacă viteza înregistrată de aparatul radar a fost în localitate sau în afara localităţii, referatul de verificare a plângerii şi raportul agentului constatator. Admite cererile de probaţiune implicate de CD - ul şi înscrisurile ataşate cererii introductive şi întâmpinării, respectiv; Procesul – verbal contravenţional seria PARX nr. 0100902, întocmit la data de 08.07.2016, actul de identitate, buletinul de verificare metrologică şi înregistrarea tehnică. Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul B***** N***, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al judeţului Arad, cu obiect anularea Procesului - verbal contravenţional seria PARX nr. 0100902, întocmit la data de 08.07.2016, inclusiv cererea de exonerare de la plata amenzii contravenţionale, precum şi cea de anulare a sancţiunii complementare de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. În temeiul art. 425 alin. ultim Cod procedură civilă, în cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Lipova. Pronunţată în şedinţa publică din 17 noiembrie 2016.
Hotarare 814/2016 din 17.11.2016