S********* E******** L***** G******
ReclamantC******* N******* I** M********
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamant S********* E******** L***** G****** in numele şi pentru membrul său de sindicat în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Naţional „Ion Maiorescu”. Obligă pârâtul Colegiul Naţional „Ion Maiorescu” să plătească reclamantei sumele compensatorii reprezentând echivalentul sporului pentru condiţii vătămătoare şi periculoase, în cuantum de 15% din salariul de bază de la data de 01.07.2013 până la data depunerii acţiunii şi pe viitor. Respinge acţiunea reclamantului privitor la plata sumele compensatorii reprezentând echivalentul sporului pentru condiţii vătămătoare şi periculoase, în cuantum de 15% din salariul de bază pentru perioada 25.01.2013 – 01.07.2013. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Giurgiu.
Hotarare 185/2016 din 31.05.2016amână pronunţarea
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.05.2016Repune cauza pe rol pentru suplimentarea probatoriului, în sensul depunerii contractului individual de muncă valabil, ulterior datei de 25.01.2013 şi actul prin care i-a fost fixat salariul în plată. Fixează termen de judecată cu citarea părţilor la data de 24.05.2016.
Incheiere de sedinta din 26.04.2016