E**** O*****
ReclamantC******** L**** A* M*********** T*****
PârâtD******* P****** D* P********* T*****
PârâtAdmite, în parte, acţiunea cu precizările ulterioare, promovată de reclamanta Elena Olguţa în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu şi Direcţia Publică de Patrimoniu a Municipiului Târgu-Jiu. Obligă pârâţii Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu şi Direcţia Publică de Patrimoniu a Municipiului Târgu-Jiu la plata către reclamanta Elena Olguţa a dobânzii legale penalizatoare, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligaţiei de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin sentinţa nr. 318 din 2 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Gorj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 14961/95/2008, şi prin sentinţanr.1825 din 7 iulie 2009 pronunţată în dosarul nr.5066/95/2009, începând cu data de 29 martie 2013 şi până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj. Pronunţată în şedinţa publică din 24 mai 2016, la Tribunalul Gorj
Hotarare 793/2016 din 24.05.2016