V**** A*****
InculpatS****** D***** I***
Parte civilăV**** R*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 2 NCPP, Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 06.09.2016, emis în dosarul penal nr. 479/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, privind pe inculpaţii V**** A***** şi V**** R*****, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin.2 C. penal (faţă de ambii inculpaţi), respectiv port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 al.1,2 C. penal (faţă de inculpatul V**** A*****). Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cu privire la inculpaţii V**** A***** şi V**** R*****. Prezenta încheiere se comunică de îndată procurorului şi inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 7 noiembrie 2016.
Incheierefinalacamerapreliminara224/2016 din 07.11.2016