B***** M***** G*******
PetentI************ D* P****** J******* V*****
Intimat. Admite, în parte, plângerea contravenţională. Anulează, în parte, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a plângerii contravenţionale seria PVLX nr. 0079130/23 octombrie 2016, întocmit de intimat, numai cu privire la contravenţia prevăzută şi sancţionată de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată. Menţine procesul-verbal cu privire la contravenţia prevăzută şi sancţionată de art. 101 alin. (1) pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, pentru care s-a aplicat sancţiunea avertismentului. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de petent. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 aprilie 2017.
Hotarare 2108/2017 din 25.04.2017Amână pronunţarea în data de 25 aprilie 2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 aprilie 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2017Se stabileşte un nou termen de judecată, pentru a se reveni cu adresă către intimată.
Incheiere de sedinta din 07.03.2017Amana cauza în vederea administrării probatoriului, se emite adresă către IPJ Vâlcea şi către SDN Rm. VÂLCEA.
Incheiere de sedinta din 07.02.2017