T****** I****
PetentI************ D* P****** J******* A***
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul T****** I****, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al judeţului Arad, cu obiect anularea Procesului - verbal contravenţional seria PARX nr. 0105700, întocmit la data de 22.07.2016, inclusiv cererea de înlăturare a sancţiunilor aplicate, precum şi cea de înlocuire a sancţiunii amenzii cu cea a avertismentului. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. În temeiul art. 425 alin. ultim Cod procedură civilă, în cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Lipova. Pronunţată în şedinţa publică din 26 ianuarie 2017.
Hotarare 82/2017 din 26.01.2017Admite cererea de amânare formulată de reprezentantul petentului, prorogă vizionarea CD- ului conţinând înregistrarea faptei contravenţionale pentru următorul termen de judecată şi se comunică petentului, prin reprezentantul său, că are posibilitatea să depună un CD pentru copierea şi expedierea înregistrării tehnice la domiciliul acestuia. Amână judecarea cauzei la data de 26 ianuarie 2017.
Incheiere de sedinta din 24.11.2016