B******* N******
InculpatS* F**** R***** S**
InculpatM********* A*********** Ş* D********** R***** - A****** P***** F********* I************ R*****
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 107/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova, privind pe inculpaţii B******* N****** şi S* F**** R***** S**, trimişi în judecată în stare de libertate, astfel: 1. B******* N****** pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art.18/1 alin.(1) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.(1) din C.pen.; • înşelăciune, în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art.244 alin.(1) şi (2) din C.pen., cu aplicarea art.35 alin.(1) din C.pen.; • fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (24 acte materiale), prev. de art.322 alin.(1) din C.pen. cu aplicarea art.35 alin.(1) din C.pen; toate cu aplicarea art. 38 alin 1 C.pen. şi art. 5 alin 1 C.pen. 2. S* F**** R***** S**, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art.18/1 alin.(1) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.(1) din C.pen.; • înşelăciune, în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art.244 alin.(1) şi (2) din C.pen., cu aplicarea art.35 alin.(1) din C.pen.; toate cu aplicarea art. 38 alin 1 C.pen. şi art. 5 alin 1 C.pen, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii B******* N****** şi S* F**** R***** S**, astfel: 1. B******* N****** pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art.18/1 alin.(1) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.(1) din C.pen.; • înşelăciune, în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art.244 alin.(1) şi (2) din C.pen., cu aplicarea art.35 alin.(1) din C.pen.; • fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (24 acte materiale), prev. de art.322 alin.(1) din C.pen. cu aplicarea art.35 alin.(1) din C.pen; toate cu aplicarea art. 38 alin 1 C.pen. şi art. 5 alin 1 C.pen. 2. S* F**** R***** S**, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art.18/1 alin.(1) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.(1) din C.pen.; • înşelăciune, în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art.244 alin.(1) şi (2) din C.pen., cu aplicarea art.35 alin.(1) din C.pen.; toate cu aplicarea art. 38 alin 1 C.pen. şi art. 5 alin 1 C.pen. Fixează termen de judecată la data de 16.03.2016 Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 11.02.2016.
Incheiere finala dezinvestire din 11.02.2016