B**** T*********** S*
ReclamantM*** A****
PârâtM*** M***** L******
PârâtM*** C*******
PârâtM****** L*******
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 3675/19.05.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti cu privire la termenul de exercitare a apelului în sensul că se va menţiona „Cu drept de apel în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare, care se va depune la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti”. Cu drept de apel în termen de 15 de zile lucrătoare de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti. Pronunţată în şedinţa publică azi, 15.09.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 15.09.2017Admite contestaţia. Constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de dare în plată în temeiul Legii nr. 77/2016 a imobilului apartament nr. 39 situat în Bucureşti, sector 5. Repune părţile în situaţia anterioară formulării notificării privind darea în plată a imobilului mai sus menţionat, înregistrată de reclamantă sub nr.207019/24.05.2016. Respinge cererea reconvenţională ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria sectorului 5 Bucure?ti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 19.05.2017.
Hotarare 3675/2017 din 19.05.2017amână pronunţarea la data de 19.05.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.05.2017amana pronuntarea la data de 12.05.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.04.2017lipsa raspuns la adresa instanţei
Incheiere de sedinta din 31.03.2017încuviinţare probe
Incheiere de sedinta din 17.02.2017propunere probe
Incheiere de sedinta din 20.01.2017în vederea comunicării cererii depusă de către reclamanta
Incheiere de sedinta din 18.11.2016termen acordat pe sedinta publica
pentru împlinirea termenului de a depune întâmpinare la cererea reconvenţională, termen administrativ, fără prezenţa părţilor
în vederea comunicării întâmpinării şi cererii reconvenţionale, termen administrativ, fără prezenţa părţilor
în vederea comunicării cererii de chemare în judecată, termen administrativ, fără prezenţa părţilor
în vederea regularizării cererii de chemare în judecată, termen administrativ, fără prezenţa părţilor