V***** C******** E********** S** P*** F** I**** S***
DebitorÎn baza art.174 alin.1 din Legea nr.85/2014 închide procedura insolvenţei împotriva debitorului. Dispune radierea societăţii debitoare Valemy Construct Enterprises SRL din Registrul Comerţului Bucureşti. În baza art.179 din Legea nr.85/2014 sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată DIRECŢIEI GENERALE REGIONALE A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI şi OFICIULUI REGISTRULUI COMERŢULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREŞTI, pentru efectuarea menţiunii şi va fi publicată în BPI. Dispune plata către lichidatorul judiciar FIT INSOL IPURL a sumei de 1690,2 lei, dintre care suma de 1500 lei reprezentând remuneraţie conform sentinţei civile nr. 7647/05.12.2016 şi suma de 190,2 lei reprezentând cheltuieli de procedură din fondul prevăzut la art. 39 alin 4 din Legea nr.85/2014. În baza art. 180 din Legea nr.85/2014 descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatori ori responsabilităţi faţă de procedură, debitoare şi averea sa, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. Cu drept de a formula apel în termen de 7 de zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, azi, 27.10.2020.
Hotarare 4434/2020 din 27.10.2020pentru lămurirea situa?iei dosarului asociat 12619/3/2016/a1, suspendat în prezent
Incheiere de sedinta din 15.07.2020pentru lămurirea situaţiei dosarului asociat nr. 12619/3/2016/a1 având ca obiect cererea de atragere a răspunderii patrimoniale
Incheiere de sedinta din 26.05.2020Termen preschimbat la 26.05.2020
În baza Hotărârii CSM nr.191/10.03.2020 şi a Deciziei Preşedintelui Tribunalului Bucureşti nr.46/11.03.2020, preschimbă din oficiu termenul de la data de 24.03.2020 la data de 26.05.2020, pentru când se vor cita părţile conform dispoziţiilor de la ultimul termen de judecată/din rezoluţie şi cu aceleaşi menţiuni. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11.03.2020.
Incheiere de sedinta din 11.03.2020pentru soluţionarea dosarului asociat având ca obiect cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, în prezent suspendat
Incheiere de sedinta din 10.12.2019pentru soluţionarea dosarului asociat având ca obiect cererea de atragere a răspunderii patrimoniale
Incheiere de sedinta din 13.05.2019în vederea citării creditorilor prin BPI pentru discutarea închiderii procedurii
Incheiere de sedinta din 28.01.2019pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 05.11.2018pentru continuarea procedurii şi depunerea la dosar a înscrisurilor solicitate de instanţă
Incheiere de sedinta din 25.06.2018pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 12.03.2018pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 27.11.2017pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 04.09.2017Amână judecarea cauzei pentru când pune în vedere lichidatorului judiicar să depună raport de activitate la toate termenele de jduecată, cu cinci zile înaintea termenului de judecată, sub sancţiunea amenzii.
Incheiere de sedinta din 03.04.2017Admite cererea debitorului debitoarea VALEMY CONSTRUCT ENTERPRISES SRL prin lichidator LEGAL CONSULTING, MANAGEMENT & LIQUIDATION IPURL. În temeiul art. 145 alin. 1 raportat la art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului VALEMY CONSTRUCT ENTERPRISES SRL. Constată că debitorul este dizolvat anterior formulării cererii introductive. În temeiul art. 85 alin 1 din Legea nr. 85/2014 ridică debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului judiciar. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului, în sarcina lichidatorului judiciar. Pune în vedere debitorului că este obligat să depună în 10 zile de la pronunţarea prezentei hotărâri, la dosarul cauzei, actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În cazul în care debitorul nu va depune actele şi informaţiile arătate devin aplicabile dispoziţiile art. 82 alin. 2 şi art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la încheierea de deschidere a procedurii - 15 zile de la primirea notificării, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora; b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 20.01.2017; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe – 31.01.2017; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 27.02.2017; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 06.02.2017. Numeşte lichidator judiciar provizoriu pe LEGAL CONSULTING, MANAGEMENT & LIQUIDATION IPURL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 1.500 lei din averea debitorului. În temeiul art. 147 alin. 1 raportat la art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune ca lichidatorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 100 din lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura simplificată, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 74 raportat la art. 67 alin 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere lichidatorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitorului, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Fixează termen pentru analiza stadiului continuării procedurii la 03.04.2017. Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.12.2016.
Hotarare intermediara 7647/2016 din 05.12.2016Amână pronunţarea pentru data de 05.12.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2016În temeiul art. 242 alin. 1 C. proc. civ., suspendă judecarea cererii de chemare în judecată formulată debitoarea Valemy Construct Enterprises SRL prin lichidator Legal Consulting, Management & Liquidation IPURL, pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţă, respectiv de a depune documente justificative ale creanţei (titluri executorii emise de creditorul bugetar). Cu drept de recurs pe întreaga durată suspendării. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27.06.2016.
Incheiere suspendare din 27.06.2016