L**** G*******
Recurent ReclamantM********* A*********** Ş* D********** R*****
Intimat PârâtRespinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât L**** G******* împotriva sentinţei administrative nr.376/CAF/2016 pronunţată de Tribunalul Alba – Secţia a II a Civilă, de Contencios Administrativ Fiscal şi de Insolven?ă în dosar nr. 126/57/2016*. Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtului intimat la plata cheltuielilor de judecată la instan?a de fond ?i în recurs. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 31.01.2017.
Hotarare 169/2017 din 31.01.2017Amână cauza la data de 31 ianuarie 2017 pentru când se va efectua adresă M.A.D.R.
Incheiere de sedinta din 13.12.2016Apreciază neîntemeiată excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul pârât prin întâmpinare, pe care o respinge. Apreciind întemeiată cererea de amânare formulată de mandatarul recurentului reclamant, în vederea motivării hotărârii pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. 1733/1/2016, se acordă un nou termen de judecată la data de13.12.2016.
Incheiere de sedinta din 08.11.2016