A******** I*** A********
InculpatT******* I*****
Parte vătămatăS******* C***** J******* D* U****** T********
Parte vătămată1. În temeiul art. 336 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 375 C.pr.pen., raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul Avramescu Ioan-Alexandru, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 67 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 3 ani, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, care se va executa în cazul anulării sau revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. 2. În temeiul art.196 alin.2, 3 Cod penal, raportat la art. 375 C.pr.pen., art. 396 al. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul Avramescu Ioan-Alexandru la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În temeiul art. 67 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 3 ani, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, care se va executa în cazul anulării sau revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.38 alin.2 C.p., raportat la art. 39 al. 1 lit. b C.pen., dispune contopirea celor două pedepse mai sus menţionate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 6 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, stabilind pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 lit. a C. pen., art. 67 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 3 ani, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În temeiul art. 45 alin. 5 C. pen., art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, care se va executa în cazul anulării sau revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 91 C. pen., raportat la art. 92 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani şi 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 3 ani şi 6 luni. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele serviciului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C. pen. impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen., impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile la una dintre următoarele două instituţii: Colegiul Tehnic Ion Mincu Timişoara sau Regia Autonomă de Transport Timi?oara, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 C. proc. pen. şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În temeiul art. 94 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 404 alin. 2 C. proc. pen. rap., raportat la art. 91 alin. 4 C. pen., art. 96 C. pen, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În temeiul art. 19, art. 25 C.pr.pen., art. 86 C.pr.pen., raportat la art. 397 alin. 1 din C.pr.pen, cu aplicarea art. 1349, art. 1357 Cod civil, raportat la art. 320 alin. 1 din Legea 95/2006, art.49 alin.1 şi art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995, cu aplicarea art. 36 alin. 1 din OUG 54/2016, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă T******* I*****, domiciliată în com. Giroc, str. Trandafirilor, nr. 119 D, jud. Timiş, cu domiciliul procedural ales la cab. av. Dinis Marius din mun. Timişoara, Bd. Revoluţiei, nr. 3, ap. 9, jud. Timiş, şi obligă partea responsabilă civilmente asigurătorul de răspundere civilă SC Carpatica Asigurări SA., cu sediul în Sibiu, str. Nicolaus Olahus, nr. 5, bl. turnul A, et. 3-6, jud. Sibiu, cu privire la care s-a dispus începerea procedurii falimentului, lichidator judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania filiala Cluj, cu sediul în Cluj Napoca, Silver Business Center, str. Calea Dorobanti, nr. 48, et.6, jud. Cluj, în limitele contractului de asigurare, să achite părţii civile suma de 13.876 lei reprezentând daune materiale şi suma de 150.000 euro, echivalent în lei la data plăţii, reprezentând daune morale. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. În temeiul art. 19, art. 25 C.pr.pen., art. 86 C.pr.pen, raportat la art. 397 alin. 1 din C.pr.pen, cu aplicarea art. 1349, art. 1357 Cod civil, raportat la art. 320 alin. 1 din Legea 95/2006, art.49 alin.1 şi art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995, cu aplicarea art. 36 alin. 1 din OUG 54/2016, admite integral acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ,,Pius Brînzeu” Timişoara, cu sediul în Timişoara, Bd. Liviu Rebreanu, nr. 156, jud. Timiş, şi obligă partea responsabilă civilmente asigurătorul de răspundere civilă SC Carpatica Asigurări SA., cu privire la care s-a dispus începerea procedurii falimentului, lichidator judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania filiala Cluj, în limitele contractului de asigurare, să achite părţii civile suma de 1120,130 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu privire la partea civilă T******* I*****. Constată că Fondului de Garantare a Asiguraţilor, cu sediul în Bucureşti, str. Amiral Constantin Bălescu, nr. 18, sector 1, poate acorda despăgubiri în conformitate cu procedura specială necontencioasă prevăzută de Legea nr. 213/2015 doar atunci când s-a stabilit cu caracter definitiv creanţa certă, lichidă şi exigibilă şi numai din momentul în care părţile civile ar formula o cerere de plată conform Legii nr.213/2015, cerere asupra căreia Fondul ar urma să se pronunţe conform art.14 alin.1 din Legea nr.213/2015 printr-o decizie motivată. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a hotărâri judecătoreşti de condamnare, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În temeiul art. 276 al.1, 2 şi 4 C.pr.pen. obligă partea responsabilă civilmente SC Carpatica Asigurări SA., cu privire la care s-a dispus începerea procedurii falimentului, lichidator judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania filiala Cluj, la plata sumei de 1.800 lei reprezentând cheltuieli judiciare către partea civilă, reprezentând onorariu avocat. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.05.2017.
Hotarare 2593/2017 din 03.05.2017Amână pronunţarea la data de 03.05.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.04.2017Amână pronunţarea la data de 25.04.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2017Inroducerea în cauză a lichidatorului judiciar provizoriu.
Incheiere de sedinta din 15.03.2017Pentru a se lua la cunoştinţă de înscrisurile depuse.
Incheiere de sedinta din 15.02.2017Introducerea în cauză a Fondului de Garantare a Asiguraţilor.
Incheiere de sedinta din 18.01.2017Pentru a se depune dovada achitării de către asigurător amână cauza.
Incheiere de sedinta din 14.12.2016În vederea efectuării de verificări cu privire la situaţia juridică a asigurătorului va amâna judecarea cauzei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2016În vederea administrării probatoriului încuviinţat va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 05.10.2016