E******* J*********** M***** S**
PetentS******** S***
CreditorS***** R******** M*****
DebitorAdmite cererea formulată de petentul BEJ Sin Marius privind pe creditorul S******** S*** şi pe debitorul Stoica Rodriguez Mircea. Încuviinţează executarea silită în favoarea creditorului S******** S*** şi împotriva debitorului Stoica Rodriguez Mircea, în baza titlului executoriu reprezentat de Contract de credit nr. 508754903 din data de 18.03.2008, cu privire la creanţa creditoarei în cuantum de 6964, 32 lei. Permite creditorului să recurgă, simultan sau succesiv, la toate modalităţile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare, cu respectarea dispoziţiilor art. 813 alin. 5 C.pr. civ. Încuviinţarea executării silite este de drept valabilă şi pentru titlurile executorii care se vor emite de către executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate şi produce efecte pe întreg teritoriul ţării. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 decembrie 2016.
Incheiere de executare silita 10382/2016 din 29.12.2016