I*** I***
InculpatÎn baza art. 346 al.2 teza finală Cpp şi a încheierii nr. 9/2017 a Tribunalului Mehedinţi din data de 02.03.2017, din prezenta cauză, dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul I*** I*** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute şi pedepsite de art. 335 alin.1 C.p., cu aplic. art.113 alin.3 C.p. Suma de 260 lei reprezentând onorariul pentru avocat Ştefan Ştefăniţă, desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 1178 emisă de Baroul Mehedinţi la data de 11.04.2017 va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Termenul pentru judecata în fond va fi stabilit după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, când se va dispune şi emiterea unei adrese către Baroul Mehedinţi pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpat cu menţiunea că avocatul din oficiu Ştefan Ştefăniţă a asigurat asistenţă judiciară obligatorie inculpatului în procedura de cameră preliminară. În baza art. 347 alin. 1 C. proc. pen., cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 21.04.2017, la sediul Judecătoriei Dr.Tr.Severin.
142/2017 din 21.04.2017În baza art. 395 alin. 1 C. proc. pen., repune cauza pe rol şi stabileşte termen de judecată la data de 21.04.2017, pentru când se citează inculpatul. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, azi, 31.03.2017, la sediul instanţei.
Incheiere camera preliminara din 31.03.2017Admite cererea de abtinere.
Incheiere abtinere 37/2017 din 13.03.2017Constată nulitatea absolută a întregii urmăriri penale efectuate în dosarul nr. 3150/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu faţă de inculpatul minor I*** I***, căruia i-a fost încălcat în mod flagrant dreptul la apărare prev. de art. 281 alin.1 lit. f C.p.p., organul de urmărire penală nerespectând dispoziţiile imperative ale art. 90 lit. a C.p.p., dosar în care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului minor I*** I*** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute şi pedepsite de art. 335 alin.1 C.p., cu aplic. art.113 alin.3 C.p. În baza art. 346 alin. 3 lit.b C.p.p. pen., dispune restituirea cauzei Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în vederea refacerii urmăririi penale. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, urmând ca suma de 260 lei, reprezentând onorariul pentru avocat din oficiu în camera preliminară să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 346 alin.4 ind. 1 C.p.p. încheierea se comunică procurorului şi inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 13.02.2017, la sediul instanţei.
29/2017 din 13.02.2017În baza art. 345 alin. 3 C. proc. pen., dispune comunicarea încheierii Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în vederea remedierii neregularităţilor constatate, procurorul urmând a preciza judecătorului de cameră preliminară,în termen de 5 zile de la comunicare, dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. Se comunică o copie de pe încheiere către Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr.Tr.Severin, cu menţiunea ca în termen de 5 zile de la comunicare, să precizeze dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată sau solicită restituirea cauzei la parchet.
Incheiere camera preliminara din 23.01.2017