M**** G* B******
InculpatM********* F********* P******* A*** B********
Parte civilăÎn baza art. 9 al. 1 lit. a din legea nr. 241/2005, cu apl. art. 41 al. 2 v.c.pen., a art. 5 c.pen., a art. 375 al. 1 c.pr.pen. şi a art. 396 al. 10 c.pr.pen., condamnă pe inc. MIHAI BUSUIOC la 1 an şi 6 luni închisoare. Face aplicarea art. 65 al. 1 c.pen. (art. 71 c.pen. 1969) cu ref. la art. 66 al. 1 lit. a şi b c.pen. (art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b c.pen. 1969) de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei. În baza art. 81-82 c.pen. 1969 şi a art. 71 al. ultim c.pen. 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei inculpatului pe o durată de 3 ani şi 6 luni, ce constituie termen de încercare. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83-85 c.pen. 1969 referitoare la revocarea şi anularea suspendării condiţionate a executării pedepselor. În baza art. 19 şi 20 c.pr.pen. admite în parte cererea de despăgubiri civile formulată de către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice – ANAF BUCUREŞTI şi obligă pe inculpatul MIHAI BUSUIOC să plătească părţii civile suma de 13.766 lei, cu acest titlu (despăgubiri civile), plus dobânzile legale şi penalităţile aferente sumei, până la achitarea integrală a debitului. În baza art. 404 al. 1, 2 şi 4 lit. c c.pr.pen., menţine măsura sechestrului asigurator instituit prin Ordonanţa nr. 272/P/2015 din data de 17.02.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului, reprezentate de clădire cu supr. de 60 mp situat în sat Săruleşti Gară, str. Calistrat Hogaş, nr. 18, com. Săruleşti, jud. Călăraşi şi teren şi construcţii, având o suprafaţă de 500 mp, situat în com. Săruleşti, jud. Călăraşi, conf. vol. 5, poz. 81 din Registrul agricol. În baza art. 13 din legea nr. 241/2005 dispune comunicarea prezentei sentinţe la Oficiul Registrului Comerţului, după rămânerea sa definitivă. În baza art. 274 al. 1 c.pr.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Sumele de câte 260 lei reprezentând onorariul avocat oficiu pentru inculpat, la instanţă, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 41/2017 din 19.04.2017AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA 19 APRILIE 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2017pentru lipsa inculpatului acordă un nou termen
Incheiere de sedinta din 05.04.2017în vederea achitării prejudiciului
Incheiere de sedinta din 08.03.2017având în vedere cererea inculpatului prin care solicită acordarea unui nou termen pentru a-şi angaja apărător, pentru a achita prejudiciul şi pentru a lua cunoştinţă de rechizitoriu, amână cauza la data de 8 martie 2017
Incheiere de sedinta din 14.12.2016Având în vedere lipsa inculpatului, acordă un nou termen
Incheiere de sedinta din 29.11.2016