H******* N****** S******
InculpatÎn baza art. 362 alin. 2 raportat la art. 208 Cod proc. penală constată legală şi temeinică măsura arestării preventive dispusă prin Încheierea numărul 24 din data de 04.05.2016 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc în dosarul penal numărul 1153/206/2016 şi menţinută prin Încheierea nr.33 din 06.05.2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava, faţă de inculpatul H******* N****** S******, aflat în prezent în Penitenciarul Botoşani, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă agravantă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 al. 3, raportat la art. 274 din L86/2006 modificată prin OUG 54/2010. În temeiul art. 208 alin.4 Cod pr.penală menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul H******* N****** S******. Respinge, ca nefondate, cererile de revocare şi respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura preventivă a controlului judiciar, formulate de inculpat. Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 01 septembrie 2016, ora 10,15.
59/2016 din 01.09.2016